poza-fp-1

În 1990, Dr. Stuparu Marius  a deschis unul dintre primele cabinete stomatologice private din Pitești și din țară. L-a botezat Dentast. În timp, nemaiputând face față de unul singur numărului tot mai mare de pacienți ce-i călcau pragul, s-a decis să-și găsească doi aliați de nădejde cu care să împartă sala de așteptare din ce în ce mai aglomerată.

Ulterior au survenit și două schimbări de locație. În martie 2008, cabinetul micuț și cochet cu care s-a lansat pe piața dinților piteșteni s-a mutat cu scaune și freză pe Bulevardul Republicii, Nr. 150, unde ne poți găsi și astăzi. Dacă tot am schimbat aerul și decorul, am zis să ne shimbăm și numele. Așa a apărut clinica Exces Image.

În 2011, nevoia unui nou nume și a unei imagini mai unitare s-a făcut din nou simțită. Așa s-a născut brandul Dental House, o clinică din familie, pentru familii. Am reamenajat spațiul conform filosofiei noastre și azi putem spune că dacă vii să te așezi pe scaunul de dentist, te vei simți la fel de confortabil ca pe fotoliul din propria sufragerie. Mă rog, pe acolo.

De-a lungul timpului, ne-am bucurat de un trend ascendent din toate punctele de vedere: pacienții noștri s-au înmulțit, dotările noastre au ținut pasul, iar pregătirea medicilor depășește în continuare chiar și cele mai optimiste așteptări. Suntem o familie mare și prietenoasă, care se întâmplă să aibă un țel comun: grija impecabilă pentru dinți și pentru posesorii acestora. Calcă-ne pragul și permite-ne să te convingem. Am menționat că n-o să doară deloc?

Vrei să ne faci o vizită? Fă o programare!

Program de lucru

Vă așteptăm cu drag in timpul programului:

  • 800 - 2000
  • închis
DIVERSE INFORMAȚII

Utile pentru clienţii Dental House

GDPR

Asigurarea protecției și a utilizării adecvate a datelor cu caracter personal reprezintă o prioritate permanentă pentru clinica Dental House.

Ca urmare a adoptării, începând cu data de 25 mai 2018, a Regulamentului general U.E. privind protecția datelor cu caracter personal nr. 679/2016, care consolidează drepturile persoanelor vizate și securitatea prelucrării datelor cu caracter personal în Uniunea Europeană, Clinica DENTAL HOUSE are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale furnizate de PACIENT despre el însuși, un membru al familiei sale ori o altă persoană, pacient al clinicii.