Joi, 11 Martie 2010

Actualizare06:12:07 AM GMT

Esti aici: Info Arges Arges Medicul Gheorghe Frătoaica, împotriva comasării spitalelor din Argeş

Medicul Gheorghe Frătoaica, împotriva comasării spitalelor din Argeş

dinDirectorul Spitalului Judeţean consideră că anexarea unităţilor sanitare va atrage după sine costuri mult mai mari, şi în niciun caz economii la bugetul statului
Comasarea unităţilor sanitare din ţară se află în vizorul Ministerului Sănătăţii încă de la finele anului trecut. Deşi la stadiul de proiect, ministerul a elaborat deja şi câteva variante pentru Argeş, cu scopul de a reduce un număr important de posturi şi implicit, cheltuielile de personal. Numai că simpla idee de comasare atrage după sine şi câteva speculaţii, printre care cea mai pertinentă ar fi aceea că din dorinţa de a face economie, noile mega-unităţi sanitare argeşene nu vor reuşi decât să sporească masiv costurile.

Spitalul Vedea şi TBC, anexe ale Spitalului Judeţean

Pentru Argeş, atât DSP-ul cât şi conducerea Spitalului Judeţean Argeş au primit până acum două informări din partea ministerului, însă nimic oficial deocamdată. Ideea de bază ar fi ca prin comasarea spitalelor mai mici, să se reuşească diminuarea costurilor, acestea urmând a fi suportate doar de unitatea coordonatoare. Prin urmare, mai multe funcţii de conducere ar putea fi desfiinţate, activitatea urmând a fi coordonată de un singur manager pentru două sau mai multe spitale. Potrivit primelor estimări, Spitalului Judeţean ar trebui să i se subordoneze unităţile de la Ştefăneşti, Vedea şi Spitalul TBC din Piteşti. Unitatea de pneumoftiziologie de la Leordeni ar urma să se transforme într-o anexă a Spitalului de la Călineşti, Mozăceniul ar depinde de Spitalul de la Costeşti, în timp ce unităţile de la Brădet şi Domneşti ar trebui să apaţină Spitalului de la Curtea de Argeş. Mioveniul ar rămâne un spital de sine stătător, aflându-se în plin proces de dezvoltare, la fel ca şi Spitalul de la Valea Iaşului. La Câmpulung, se preconizează că se vor afilia Spitalul de la Rucăr, şi cel de TBC din Piteşti.  

Gheorghe Frătoaica: „Oricare dintre aceste variante înseamnă o aberaţie”

Aşa cum era de aşteptat, numai ipoteza de comasare a unităţilor sanitare argeşene a dat deja naştere mai multor controverse. Ba că va fi aproape imposibil de coordonat activitatea unui spital de la asemenea distanţe, ba că mai mulţi directori de spitale îşi vor pierde posturile, şi chiar ipoteza potrivit căreia în loc să se facă economie, mai mult se va cheltui pe aprovizionări, transporturi şi circuitul tuturor documentelor. Managerul Spitalului Judeţean respinge din start ideea de afiliere a spitalelor din Argeş, considerând că oricare dintre variantele propuse de minister nu reprezintă decât aberaţii. „Din dorinţa de a reduce un număr de posturi, se vor înfiinţa mega-unităţi sanitare. Ca să reduci nişte funcţii de director, se face economie de câteva zeci de milioane, dar trebuie luate în calcul atât imposibilitatea de a coordona de la distanţă o astfel de unitate, cât şi costurile care apar din transportul de la o unitate la alta a documentelor, a aprovizionării. Toate acestea vor depăşi cu mult suma economisită. Oricare dintre aceste variante înseamnă o aberaţie, cel puţin pentru Spitalul Judeţean”, subliniază Gheorghe Frătoaica. Din fericire, toate aceste discuţii nu au deocamdată şi un caracter oficial, studiile impuse de minister fiecărui manager de spital în parte fiind încă în desfăşurare.

Ca să reduci nişte funcţii de director, se face economie de câteva zeci de milioane, dar trebuie luate în calcul atât imposibilitatea de a coordona de la distanţă o astfel de unitate, cât şi costurile care apar din transportul de la o unitate la alta a documentelor, a aprovizionării. Toate acestea vor depăşi cu mult suma economisită.”
Gheorghe Frătoaica, manager Spitalul Judeţean Argeş