Datornicii încep anul cu procese
Impasul finaciar în care ne aflăm încă de anul trecut aduce prejudicii serioase agenţilor economici medii şi mijlocii. Ca o alternativă, firmele din Piteşti apelează la credite peste credite, pe care nu mai reuşesc să le achite. Aşa se face că de la începutul lui 2010, opt societăţi comerciale din Piteşti au fost acţionate în judecată de către BRD Groupe Societe Generale- Grupul Piteşti, societăţi care nu şi-au mai putut achita creditele uriaşe şi pentru care reprezentanţii BRD au cerut declararea falimentului.
Patronul Service Iulică are două firme în faliment
Dintre cele opt societăţi comerciale pe care BRD Piteşti le-a chemat în instanţă pentru rambursarea creditelor se numără şi două dintre societăţile lui Iulian Dumitru, patronul Sc Service Iulică Sa. Acesta are de achitat o datorie de 554.027 lei, dintre care 458.278 de lei reprezintă valoarea totală a creditului, 92.764 lei- dobânzile calculate până în luna decembrie 2009, iar 2.984 lei însumează comisioanele datorate băncii. Societatea cu cele mai mari creanţe este Sc Euro Formatestare Şoferi 2007 Srl, cu sediul în Prundu Mic, patronată de acelaşi Iulian Dumitru şi care face parte din acelaşi grup cu Service Iulică Srl, firma din urmă având calitatea de co-împrumutat. Pe lista celor acţionaţi în judecată de BRD Piteşti se numără şi Sc Jolla Clasic Srl cu sediul în Trivale, care a împrumutat de la Agenţia BRD din Mioveni suma de 51.500 de lei, şi care n-a reuşit să mai achite la timp împrumutul, motiv pentru care i se impută declararea falimentului. Cu datorii mai mici, dar care nu sunt deloc de neglijat, pe lista firmelor date în judecată de BRD Piteşti de la începutul anului încoace se mai numără şi Sc Nik Mary Explotar Lemn Srl, Sc Proiect Arhi Struct Srl, Sc Ralexim Mira Cookies Srl, Sc Seba Decor Production Srl, Sc Constelaţia Grup Srl, precum şi Sc Branconstruction Company Srl. Aşa cum vă spuneam, toate aceste societăţi se află în plin impas financiar, şi prin urmare riscă falimentul din cauza lipsei de lichidităţi pentru plata datoriilor restante.
George Copae: „De obicei, băncile atacau ultimele”
Unul dintre judecătorii care are pe rol dosarele BRD, George Copae, consideră că acţiunea Grupului BRD Piteşti este una disperată, datorată crizei economice din ce în ce mai acute. Până acum, în momentul în care o societate întâmpina dificultăţi în plata la termen a creditelor, era acţiontă în judecată mai întâi de creditori, pentru ca mai apoi băncile să se înscrie şi ele la masa credală. „BRD Piteşti este singura bancă din judeţ care a acţionat de una singură şi a cerut Tribunalului Comercial Argeş să declare falimentul mai multor firme de la începutului anului şi până acum. De obicei, băncile interveneau în dosar pe lângă alţi creditori, sau aşteptau intrarea societăţii în procedura insolvenţei, pentru ca mai apoi să se înscrie la masa credală a debitorilor”, declară judecătorul sindic George Copae.